De 9 ani, Alfa Grup şi-a câştigat un loc în inimile şi vieţile a mii de bebeluşi, copii, adolescenţi şi tineri abandonaţi, lipsiţi de sprijinul unei familii, sau care trăiesc în sărăcie extremă.
Alegi suma pe care dorești să o donezi, în moneda aleasă de tine.
În România, ţara pe care noi o numim acasă, peste 52.783 copii se află încă în sistemul de protecție de stat, iar peste 700.000 de copii trăiesc în condiții de sărăcie extremă și adorm flămânzi.
Astfel de copii trăiesc, există și supraviețuiesc printre noi. Cu mari eforturi!
Implică-te cu o donație lunară şi ajută-ne să ne continuăm misiunea. Puțin pentru tine înseamnă mult pentru cei care nu au. Poți opri donația oricând. Până atunci însă, ea va schimba destine. Iar noi te vom ține la curent cu situația celor pe care tu îi vei sprijini.

În luna aprilie a acestui an, am împlinit 8 ani de când existăm sub formă juridică. În contextul pandemic cu care se confruntă omenirea, sărăcia, singurătatea, lipsa de speranţă a acestor copii au devenit o povară şi mai grea.
Am decis să trecem graniţele Clujului şi să invităm alături de noi români de pretutindeni.
Ajută-ne să ne continuăm MISIUNEA!
Acţionează. Alătură-te comunității Alfa Grup!
De ce?
1. Când semeni Bine, culegi Bine! Ce faci pentru alții rămâne pentru eternitate.
2. Sentimentul că ești parte din povestea vieții a 500 de bebelusi, copii, și tineri abandonați sau care trăiesc în sărăcie extremă, îți va umple inima de bucurie și împlinire sufletească.
3. Prin noi vei ajuta mult mai mult decât o poți face singur pentru că schimbarea vine prin muncă și implicare constantă!
4. Primești vești lunar despre impactul benefic al donației tale, în viața acestor copii vulnerabili.

Bebeluși, copii și tineri abandonați aflați în instituții de stat
Cum îi ajutăm?
Adolescenți institutionalizați, din România, care, la împlinirea vârstei de 18, 19 ani, părăsesc centrele de plasament
Cum îi ajutăm?
Copii și adolescenți afectați de sărăcie extremă împreună cu familiile lor
Cum îi ajutăm?
Alegi suma pe care dorești să o donezi, în moneda aleasă de tine.
Schimbarea vine prin muncă şi implicare constantă!
Modul în care cheltuim resursele încredinţate nouă de donatori se oglindeşte în rapoartele anuale de activitate şi în newsletterul lunar, pe care le trimitem tuturor celor ce s-au înscris în baza noastră de date.
Credem în puterea celor cărora le pasă, credem că putem șterge lacrimi și că putem aduce culoare în lumea gri a unor copii!
Nu toată lumea trebuie să ofere ajutor celor care au nevoie de el, dar toată lumea poate să o facă.
Ajutorul tău pare o picatură în ocean, dar puţin de la tine cu puţin de la mine, cu puţin de la el poate însemna enorm pentru cel lipsit.
Te invităm să iei parte la demersul nostru de îndrumare a acestor copii atât de dornici de a se integra în societate, de a deveni adulții responsabili de mâine.
Ei vor crește, vor munci, vor reprezenta generatia viitorului şi credem că, la rândul lor, vor face demersuri în sprijinul comunităților defavorizate.
Apartenența de azi la o comunitate de sprijin se va traduce mâine printr-un sentiment de competență și de integrare în rândul celorlalți.
Poți opta pentru o singură donaţie sau pentru o donaţie lunară. În cazul în care alegi donaţia lunară, o poti opri oricând!
Credem cu tărie că povestea vieţii acestor copii nu s-a terminat.
Alătură-te nouă!

Dacă ai întrebări sau ai nevoie de informații pe care nu le-ai găsit pe această pagina, te invităm să ne contactezi, o să te ajutăm cu mare plăcere.